Este foarte greu pentru un partid sa reziste tentatiei de a ajunge la guvernare inainte la mijlocul unui ciclu electoral. Si mai greu este pentru un lider al unui partid ca PSD obisnuit sa se lipeasca de guvernare ca paianjenul de musca. Daca Basescu are de gand sa propuna intr-adevar cooptarea social-democratilor intr-un Guvern de uniune nationala, singurul lucru cuminte pe care ar putea sa-l faca este sa refuze. Un asemenea Guvern n-ar elimina cauzele primordiale ale conflictului dintre presedinte si premier si nici pe cel din interiorul Aliantei. Mai mult, intoarcerea la Palatul Victoria ar fi inainte ca social-democratii sa-si termine obligatoria penitenta pentru erorile din perioada 2000-2004. Cu numai doi ani inainte de alegeri, reintoarcerea in Guvern le-ar anula pana si singurul avantaj pe care il da statutul de partid de opozitie - acela de a acumula capital electoral chibitand de pe margine prostiile pe care le fac guvernantii de conjunctura. Ce-i drept, PSD scade in mod constant in sondaje, dar revenirea la putere nu le-ar fi adus prea multe puncte. In plus, o conditie evidenta ar fi fost sa renunte la suspendarea lui Basescu, renuntare care le-ar fi facut praf si bruma de credibilitate pe care o au. Mai ales ca nu au nicio garantie ca presedintele ar avea mai multa mila fata de ministrii PSD decat a avut-o fata de Atanasiu, Seres sau Nagy. Apoi, cui i-ar fi folosit un Guvern de uniune nationala? Liberalilor? Exclus, din moment ce strategia lor politica se rezuma la pastrarea functiei de premier de catre Tariceanu pana la alegerile din 2008. Pesedistilor nici atat pentru ca ar fi chibitat conflictul Basescu-Tariceanu de la Guvern, nu de la Parlament, postura in care electoratul ar avea motive suficiente sa le ceara socoteala pentru erorile guvernarii. Pana la urma, tot PD ar fi castigat. Oricat de dezagreabil ar fi fost pentru electoratul de dreapta un suc