- Diverse - nr. 55 / 21 Martie, 2007 In ziua de Anul Nou, 1948, eram in vacanta si asistam la Liturghie, la biserica din sat. Pe la mijlocul slujbei, intra in altar, pe usa de langa cantori, un om pe care-l cunosteam bine. Ii spune ceva preotului si se intoarce la locul lui. Credinciosii se uita unii la altii mirati. Toti banuiesc ca s-a intamplat ceva, dar, in timpul serviciului religios, nu se cade sa vorbesti. La sfarsitul slujbei aflam ca cetateanul respectiv, care avea radio, aflase de demisia regelui si l-a atentionat pe preot sa nu-l mai pomeneasca, dar acesta a facut pomenirile ca intotdeauna. In pridvorul bisericii, apoi prin sat, nu se discuta altceva decat ca regele "s-o multamit" si ca anul incepe cu destula neliniste. Intorsi la scoala, dupa vacanta, elevii nu discutau altceva decat despre acest eveniment. Noi, cei din clasele inferioare, ne invarteam pe langa grupurile celor din clasele superioare, mult mai bine informati. La reluarea cursurilor, dirigintii ne-au vorbit despre plecarea regelui si ne-au prezentat actul de abdicare, document pe care-l puteai cumpara din toate chioscurile. Elevii care purtau insigne cu efigia regelui si le-au trecut pe dosul reverelor, iar pozele lui au trecut sub invelitorile manualelor sau prin fundul cuferelor. Vedeai destui elevi, si mai ales eleve, scapand cate o lacrima, iar nelinistea era o atmosfera dominanta. In anii urmatori, mai aflam din cand in cand despre mesaje de incurajare transmise de rege, dar nimic concret, desi oamenii isi pusesera mari nadejdi in activitatea lui peste hotare. La sate, cel mai critic moment a fost acela in care s-a trecut la "colectivizarea agriculturii", cand posturile de radio si tot ce ajungea din afara incurajau rezistenta. Presiunile asupra taranilor si a intelectualilor cresteau cu fiecare zi, ajungandu-se apoi la executii. Au sosit vesti cutremuratoare: tarani impuscati, la Sil