Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băgaţi la apă de canadieni

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2007 ·

Tricolorii au pierdut ruşinos, scor 8-9, primul meci de la C.M. de polo, în faţa modestei echipe nord-americane pe care, în urmă cu doi ani, România o învingea fără drept de apel Ape Tricolorii au pierdut ruşinos, scor 8-9, primul meci de la C.M. de polo, în faţa modestei echipe nord-americane pe care, în urmă cu doi ani, România o învingea fără drept de apel Ape tulburi pentru reprezentativa României la începutul Campionatului Mondial de polo găzduit de oraşul australian Melbourne. În ciuda tuturor pronosticurilor, băieţii noştri au evoluat lamentabil în faţa unei echipe a Canadei, pe care, la precedenta ediţie a Mondialelor, o băteau cu un neverosimil 10-2, tot în faza grupelor. Plecaţi cu gânduri măreţe la Melbourne, unde visează chiar la o medalie, jucătorii pregătiţi de Vlad Hagiu au început temător meciul şi, după ce avantajul a alternat într-o parte şi alta, pauza mare a consemnat egalitatea pe tabelă, 4-4. În partea a doua, tricolorii nu au putut să facă diferenţa şi chiar dacă au avut la un moment dat 8-7, au primit două goluri, unul de la mare distanţă, şi s-au văzut în final învinşi de o echipă venită la Mondiale din postura de outsider. O înfrângere ce ne diminuează serios şansele de calificare în faza sferturilor, deoarece accederea în turul următor de pe poziţia a treia a grupei ne-ar aduce în faţă un adversar puternic. Ne-am complicat traseul Spania sau Grecia vor fi greu de depăşit în condiţiile în care băieţii lui Hagiu mai pot emite pretenţii în grupa D, doar în disputa cu Noua Zeelandă (în această noapte, de la ora 00:00, în direct pe TVR 2), fiind greu de crezut că putem face mare lucru în partida cu campioana olimpică, Ungaria. Un drum greu, pe care jucătorii noştri l-au conştientizat după eşecul cu Canada. "Ne-am crezut mai buni ca ei şi nu ne aşteptam să pierdem. Am ratat enorm şi n-am mai izbutit să înscriem în ultimele minute. Ne vom cali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 37 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 49 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 5 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 3 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 23 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 3 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°