Cartea lui Julian Barnes Scrisori de la Londra, aparuta in original in 1995, e rezultatul unei provocari: The New York Times ii propune celebrului romancier spre sfirsitul anului 1989 sa fie corespondentul sau la Londra, adica in Anglia sa de bastina. Cum spune chiar autorul: „cercetas“ in propria tara.
Trebuie sa recunosc ca provocarea, acceptata de scriitor din considerentul ca lucrurile care par evidente, pe care crezi ca le stii despre propria tarapentru ca esti nascut in ea, nu sint chiar atit de cunoscute, atit de evidente, devine, in Scrisori de la Londra, spectacolul fascinant al descoperirii unei Anglii in legatura cu care ori prejudecatile slabesc precum dietele salbatice care te fac sa arati cum crezi ca ar trebui, ca apoi sa te ingrasi la loc, ori ceea ce afli, gratie talentului incomparabil al prozatorului, te prinde ca o saga in care eroii nu sint chiar eroi, locurile au propria lor istorie ascunsa, iar accidentul sau regula par sa-si schimbe locurile intre ele cu o viteza ametitoare.
Barnes isi/iti alege temele cu o inteligenta si secreta fascinatie a drumului parcurs atit prin labirintul lor, cit si pe harta Angliei, unde ele transpar ca semne in curs de desenare. Ai citeodata senzatia ca esti pus sa asamblezi citeva piese ale unui puzzle, asa cum se intimpla la propriu cu prima amintire a Marthei Cochrane in inceputul romanului Anglia, Anglia. Scriitorul este si arheolog, si martor, si reporter, si analist, un maitre, un chef care iti intinde o masa fastuoasa ale carei hors d’oeuvre, main course, racoritoare, alcooluri si deserturi sint aduse pe platouri lingvistice si literare, servite cu suspans, umor, ironie si back-hand-uri la lumina spoturilor sau luminarilor. Un spectacol.
Ce se intimpla in Londra, in Anglia? Julian Barnes nu este obsedat de „ce inseamna sa fii englez sau britanic“. Plecind de la cite o si
