Din multitudinea de promisiuni mai mult sau mai puţin realiste, Planul de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ) include trei autostrăzi, un drum rapid între Sibiu şi Copşa Mică şi o cale ferată de 250 km/h.
Planul de amenajare a teritoriului judeţean, a fost făcut public ieri şi va fi supus dezbaterii Consiliului Judeţean săptămâna viitoare. Elaborarea lui a fost făcută pe baza Planului Naţional de Amenajare Teritorială şi a fost elaborat în trei faze, în care au fost luate în calcul infrastructurile tehnice ale teritoriului, diagnosticul şi priorităţile locale, precum şi strategia de amenajare a teritoriului judeţean. Cu toate că documentul este unul extrem de voluminos, şi are, deja, asumate câteva etape, PATJ va putea fi oricând schimbat în viitor în cazul unor soluţii mai bune sau a unor intervenţii de natură politică.
În felul în care va fi propus acum consilierilor judeţeni pentru adoptare, PATJ include trei traseul aproximativ a celor trei autostrăzi care vor tranzita judeţul. Prima, şi pe care s-a bătut cea mai multă monedă, făcând parte din Coridorul IV Pan-European, intră în judeţ pe la Miercurea Sibiului, ocoleşte Sibiul pe varianta ocolitoare, iar printre Avrig şi Tălmaciu iese înspre Piteşti. Prioritatea acestei autostrăzi este discutabilă, din moment ce săptămâna trecută ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, anunţa că pe tronsonul cuprins între Sibiu şi Piteşti nu intenţionează să investească bani publici.
În fine, cea de-a doua autostradă, Bechtel, va traversa nordul judeţului, printre Dumbrăveni şi şaroşul pe Târnave, ieşind din judeţ în apropiere de Iacobeni şi Brădeni. Ultima autostradă anunţată este cea între Sibiu şi Braşov, care ar urma să iasă din judeţ în zona din apropiere de Arpaşu de Jos.
Ca noutate, PATJ aduce reabilitarea magistralei de cale ferată 300, care atinge şi Copşa Mică. Această cale ferată ar u