Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul, mai scump decit facultatea

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 22 martie 2007 ·

O realitate cu care se confrunta mii de familii din Iasi Pregatirea in particular la disciplinele de examen reprezinta practic o a doua scoala pe care o urmeaza o mare parte din elevi. O scoala pentru care parintii aproape ca platesc mai mult decit echivalentul taxei de scolarizare la o facultate privata. Fenomenul meditatiilor este foarte raspindit, mai ales in cazul unitatilor de invatamint de elita, acolo unde, cu precadere in clasele terminale, proportia celor care merg la preparator ajunge si la 80% potrivit declaratiilor date de elevi si la 60% in viziunea dascalilor. "La liceele de elita, fac meditatii aproximativ 60% dintre copii. Pe totalul elevilor, procentul e sub 50%", aproximeaza Camelia Gavrila, inspector scolar general. Fenomenul a capatat o amploare deosebita fata de sfirsitul anilor '90, atunci cind pregatirea cu profesorul in particular se facea pentru admiterea la facultate. Desi se spunea ca desfiintarea examenului de admitere va sparge piata meditatiilor, aceasta chiar s-a consolidat: acum, admiterea in invatamintul superior este pe baza de dosare, ceea ce inseamna ca elevii au nevoie de note mari, atit in timpul anilor, cit si la examenele nationale. Consecinta este ca scolarii, impinsi de la spate de parinti sau profesori, incep orele suplimentare chiar din clasele primare. "Nu te obliga nimeni sa faci meditatii, dar ai curajul sa risti?" Asa suna intrebarea unui parinte care are copilul elev in clasa a VIII-a la Colegiul "Costache Negruzzi", parinte pregatit sa scoata din buzunar pentru doua ore de pregatire, la matematica sau la romana, in jur de 40 RON. Daca ai taria sa socotesti, ca parinte, ce inseamna meditatiile pentru examenele nationale, fie bacalaureat sau teste nationale, iti dai seama ca buzunarul trebuie sa fie adinc si umplut cu bani. Pina la testele nationale, programate pentru perioada 18-21 iunie, mai sint 3 luni. Presupunind c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 46 minute
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 2 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 6 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 6 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 6 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°