"Este timpul strangerii randurilor reformelor in Justitia din Romania", a declarat purtatorul de cuvant pe Justitie si Afaceri Interne, Friso-Roscam Abbing, ieri, la Bruxelles, adaugand ca "cele patru obiective generale (benchmarks) sunt mai mult decat necesare".
"Comisarul Franco Frattini doreste sa ajute Romania sa pregateasca un raport pozitiv, dar va depinde de Parlamentul Romaniei sa ia, in interesul cetatenilor pe care il reprezinta, deciziile corecte", a declarat Friso.
Comisarul Frattini a facut o avertizare expresa in privinta incercarii de resuscitare a asa-zisului cod "Stanoiu" (legea 301/ 2004), a insistat purtatorul de cuvant al acestuia, precizand: "Comisarul Frattini a facut un apel la intrarea in vigoare a unui nou cod penal, in paralel cu nou cod de procedura penala. Daca le disloci, creezi o posibila dezordine juridica. Iar daca nu vreti sa creati haos intre practicieni, magistrati, procurori sau avocati, trebuie ca cele doua coduri sa intre in paralel in vigoare."
Comisia Europeana crede ca intrarea anticipata in vigoare a codului penal 2004 va produce un astfel de deznodamant nedorit. Daca va fi asa, primul obiectiv asumat de Romania nu va fi indeplinit si de asta o sprijinim pe Monica Macovei in incercarea de a opri aceasta evolutie negativa", a mai declarat Friso-Roscam Abbing pentru HotNews.ro.
Purtatorul de cuvant al comisarului Frattini a afirmat ca "in codul din 2004, nu stii ce crime sunt pedepsite sau daca sunt crime or delicte. Si mai grav, nu rezulta cine se ocupa de aplicarea lor".
Cea mai grava problema a legii 2004, dupa cum a declarat un expert din cadrul Departamentului de Justitie si Afaceri Interne, din Comisia Europeana, este ca imparte infractiunile in crime (cele grave) si delicte (mai putin grave), in timp ce clasifica drept delicte, fapte ca viol sau talharie.