Crizele sint acele momente in care paradoxul e rege. Ilogicul si nonsensul dantuiesc in extaz feroce la televizor, pe prima pagina a ziarelor si in cabinetele politichiei noastre.

Ne-am obisnuit de citiva ani sa injuram clasa politica. Partea simpatica este ca tot mai multi politicieni, la rindu-le, simtind trendul, vorbesc despre clasa politica in termeni peiorativi. Ca sa ne cistige simpatia, oamenii astia sint in stare sa se injure pe ei insisi la ore de maxima audienta, sa se palmuiasca singuri, sa se blesteme si sa se renege.

La final, ceea ce trebuie sa le ramina este fotoliul larg, din piele de Cordoba, de la fostul Palat al Poporului.

Asadar, macar declarativ, politicienii se detesta, si intre ei, si pe ei insisi, dar cauta solutii de supravietuire meschina. Stim, deja, de doi ani: o vasta majoritate a parlamentarilor nu vrea alegeri anticipate. Cei care vor, le vor numai pentru ca sint siguri ca s-ar alege cu ceva mai mult de pe urma lor. Dar acestia sint foarte putini.

Pe de alta parte, Parlamentul acesta e in imposibilitate de a forma o majoritate stabila, care sa sustina un guvern. Sa spui ca Parlamentul lucreaza normal cind e incapabil sa sustina un guvern e ca si cum ai spune ca inima bate, dar bate intr-un borcan de formol si nu intr-un corp viu.

Nu ma mira ca, la consultarile de la Cotroceni, dl Basescu a preferat sa asculte si ca si-a luat un ragaz pentru a comunica, apoi, concluzia sa tuturor partidelor. Ce ar fi putut spune? Pe linga acuzatii si cereri ilare de demisie, partidele nu au facut decit sa exprime punctele de vedere ireconciliabile pe care le stim deja foarte bine.

Presedintele, la rindul sau, se afla intr-unul dintre cele mai delicate momente ale carierei sale politice. Poate ca reflecteaza la o schimbare de atitudine. Sau poate ca isi aduna fortele pentru continuita