Intr-un mod inconstient, probabil, cei care au gindit brand-ul de tara al Romaniei au nimerit-o foarte bine, daca ar fi fost vorba de clasa noastra politica. intr-adevar, fabula(tia) si spiritul (de gasca) sint definitorii pentru niste personaje ce par coborite fie din benzile desenate, fie din comediile cu Stan si Bran. „Fabulospirit“ are o constructie de struto-camila, de animal mitic imbatat cu tuica de prune, capturat si prezentat la tirgul de duminica numai asa, sa mai faca si badea un leu...
In Posibilitatea unei insule, Houellebecq anunta, sec si cinic, moartea poeziei. Laolalta cu ea, europenii sint pe cale sa arunce la gunoi, potrivit autorului francez, imaginatia, literatura, natura, iubirea si, in general, orice tine de abstractul si absurdul existentei umane, orice nu poate fi explicat de tehnologie, televiziune sau publicitate. in goana dupa modelul uniunii de state americane, Europa se corporatizeaza, se compactizeaza, economic vorbind; cetatenii ei formeaza regimente disciplinate de lucratori, inchisi in birou de luni pina vineri si trimisi in cautarea fericirii de 24 de ore in weekenduri. Ne plac orasele lor, insa ne plingem ca nu-i vedem deloc pe strazi sau in baruri seara, in timpul saptaminii. Sintem naivi, pentru ca nu am aflat ca pina si distractia, acolo, are timpul ei bine delimitat. Mai mult, formele ei au preturi precise si au fost de multisor transformate in afaceri de succes. Iar ceea ce noi numim „la tara“, la ei a disparut de mult. Satele lor au dezvoltat aceeasi tehnica urbana, doar ca prezervarea naturii din jur le confera un aer mai curat si o poluare fonica mai redusa.
Daca era nevoie neaparata de un brand de tara – si asta e o dezbatere viabila: chiar era nevoie?... – el s-ar fi putut axa pe faptul ca, in Romania, inca se viseaza, ca aici inca se fac planuri, ca mai exista natura salbatica, ca vaca se mulge
