Am inteles, la inceputul anului 2005, atunci cind proaspatul presedinte Traian Basescu anunta reorientarea politicii externe romanesti, care au fost motivele pentru punerea bazei unei axe Bucuresti - Londra - Washington. Am inteles chiar si teoria presedintelui, cea cu "Licuriciul cel mare", si in parte i-am dat dreptate. E de inteles ca vrei sa te ai pe bune cu cei mai puternici astfel incit tie, mai mic, sa-ti fie mai bine. Dar mi-e imposibil sa inteleg, si cu atit mai mult sa accept, ca tocmai acesti "prieteni" sa trateze Romania ca pe ultima "proasta" a lumii. E drept ca, de multe ori, au si dreptate, dar atitudinea agresiva a britanicilor fata de romani si Romania e totusi de neinteles, cu atit mai mult cu cit vine din partea unui "prieten", asa cum vrem noi sa ne fie Marea Britanie. Si nici cu George W. Bush nu mi-e rusine, data fiind impotrivirea sa fata de planul Senatului SUA, de a ridica vizele pentru romani. Mai ales ca ridicarea vizelor n-ar fi deloc o favoare facuta unui prieten, ci un gest cit se poate de firesc, odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. E drept ca de acest "tratament" au parte si membrii UE din "generatia 2004", dar asta nu justifica deloc atitudinea presedintelui american fata de Romania. Si, cu atit mai mult, nu se explica tacerea presedintelui Basescu vizavi de aceste gesturi ale "prietenilor" sai din axa.
Pe de alta parte, nu inteleg deloc de unde pina unde l-a apucat pe acelasi Traian Basescu dragostea asta mare fata de moldovenii de peste Prut. Stiu, de fapt sint romani, dar ei isi zic moldoveni, asa cum si limbii romane pe care ei o vorbesc ii spun "moldoveneasca". Basescu vorbeste despre unire, ba chiar a marturisit la un moment dat ca a incercat, pe ascuns, sa propuna Republicii Moldova intrarea in Uniunea Europeana odata cu Romania, prin unirea rapida a celor doua tari. Si nu inteleg toata aceasta deschidere
