Amanarea alegerilor europene, gratie adoptarii unei ordonante de urgenta, este parte din seria de crize constitutionale si politice a caror succesiune pare sa devina o marca indelebila a vietii noastre publice. Noutatea dramatica decurge, in acest caz, din impactul pe care absenta unui compromis national il are asupra politicii noastre europene: statul roman poate ignora obligatiile ce ii revin, invocand propria sa incapacitate de a administra blocajele legale create in interiorul sau. Guvernul Romaniei pare sa se fi impacat cu perspectiva absentei unui corp de parlamentari europeni beneficiind de legitimitatea democratica conferita de vot. Ceea ce denota, in cele din urma, o neintelegere a relatiei privilegiate dintre natiune si constructia europeana, in cadrul intervalului de dupa aderare. Mai mult decat scoruri electorale, in joc este onorarea unui angajament asumat de Romania si stabilirea unei reprezentari autentice a partidelor in interiorul familiilor europene. Recenta dezertare a lui Mircea Cosea, trecut in sanul grupului de extrema dreapta in urma deconspirarii sale ca fost colaborator ale Securitatii, este un indiciu lipsit de ambiguitate al riscului ce deriva din prelungirea acestui vid democratic. Blocaje si angajamente politice Solutia extrema la care a recurs premierul Tariceanu si membrii din guvern apartinand PNL si UDMR poate fi citita doar in contextul cresterii tensiunilor ce opun, institutional, presedintia si guvernul, pe de o parte, si partidele membre ale Aliantei D. A., pe de alta parte. Ultima evolutie, inaintarea spreMonitorul Oficial a ordonantei de urgenta, in absenta semnaturilor ministrilor de Interne si de Justitie, traduce transferul crizei constitutionale din planul parlamentar in cel guvernamental. Disocierea oficiala a celor doi demnitari este anuntata de o serie de precedente constitutionale, a caror evocare este obligatorie. In ch