Istoria hanurilor valahe coboara cu inceputurile acestor stabilimente cu maximum trei secole in urma. Nu din vina istoricilor, ci a absentei atestarilor documentare mai vechi.
Privita logic, problema vechimii este simpla: din cele mai vechi timpuri, calatorii prin aceste tinuturi trebuie sa fi poposit macar pentru o noapte undeva si nu numai intr-un conac boieresc, intr-o manastire sau intr-un bordei. Este, prin urmare, posibil ca inca din negura timpului sa fi existat un stabiliment cu functie de han. In Bucuresti au functionat hanuri domnesti, manastiresti si negustoresti, infatisarea unora fiindu-ne cunoscuta din grafica si fotografiile secolului al XIX-lea. Altele, din nefericire cele mai noi, s-au pastrat pana astazi, precum hanurile Manuc si Patria. Deci stim bine cum aratau, cam ce insemna o pravalie de han vazuta din ulita. Cunoastem si curtile acestora si ce puteau sa adaposteasca. Insa esentialul nu il stiam: conditiile de adapostire a musteriilor si interiorul birtului. Or, in gravura alaturata vedem interiorul birtului unui han, probabil negustoresc, cu o bucatarie rudimentara, unde mancarea era preparata in prezenta clientilor.
Desi pare din vremuri imemoriale, "imaginea" provine din anii Razboiului Cremeii, nu depaseste 150 de ani, rastimp, iata, suficient pentru o schimbare radicala a obiceiurilor, portului, institutiilor si stabilimentelor.
Istoria hanurilor valahe coboara cu inceputurile acestor stabilimente cu maximum trei secole in urma. Nu din vina istoricilor, ci a absentei atestarilor documentare mai vechi.
Privita logic, problema vechimii este simpla: din cele mai vechi timpuri, calatorii prin aceste tinuturi trebuie sa fi poposit macar pentru o noapte undeva si nu numai intr-un conac boieresc, intr-o manastire sau intr-un bordei. Este, prin urmare, posibil ca inca din negura timpului sa fi existat un stabiliment
