În jurul Dicţionarului General al Literaturii Române (prescurtat: DGLR), ajuns în 2006 la al cincilea volum, P-R, e din nou scandal. Nu ştiu al câtelea. Cel puţin al treilea! Primul scandal s-a produs din start, pricinuit de nemulţumirea că lucrul la DGLR, pornit prin 1995, a sistat "Dicţionarul ieşenilor", adică ceea ce ar fi trebuit să fie volumul II, după Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (Editura Academiei R.S.R., 1979). A încorporat munca pentru perioada 1900-1950 a cercetătorilor ieşeni de la Institutul de lingvistică, istorie literară şi folclor al Universităţii "Al. I. Cuza", aflat şi sub egida Academiei Române, în munca unui colectiv mai larg, alcătuit din cercetătorii de la toate institutele regionale (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara), plus alte resurse (cercetători de la Chişinău, de la universităţile din ţară şi chiar din afara lor). Acea criză de început a trecut şi dicţionarul a reuşit să înainteze într-un ritm bun: în 2004 au apărut primele două volume, A-B şi C-D; în 2005, au apărut următoarele două, E-K şi L-O, iar în toamna 2006 a apărut al cincilea, P-R. Vor mai fi probabil două volume şi DGLR va fi gata. Dar echipa (o parte a ei) e deja exasperată de munca exclusivă la dicţionar. Dacă al doilea scandal a fost un murmur permanent de nemulţumire a unor cercetători care s-au retras (cum s-a întâmplat cu Dan C. Mihăilescu, pentru că a vrut să facă altceva, în afara Institutului "G. Călinescu") sau au fost pensionaţi (cum s-a întâmplat cu Nicolae Florescu), al treilea scandal a fost declanşat recent tocmai datorită acestei exasperări: o parte dintre cercetătorii de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" se declară terorizată de funcţionarea instituţiei. Principalul acuzat este actualul director al Institutului "G. Călinescu", instalat în funcţie în iulie 2006, fost preşedinte al Academiei Române până atunci.