Liberalii si democratii raman adversarii Partidului Social Democrat, a declarat astazi, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu.
El a subliniat ca PSD nu va face parte niciodata "dintr-un Guvern dominat de grupuri de interese".
Cristian Diaconescu a calificat zvonurile privind o posibila colaborare a PSD cu PNL si PD drept "ridicole si simple intoxicari".
"Aceste zvonuri sunt cu atat mai ridicole, cu cat cele doua partide (n.r. PNL si PD) se acuza reciproc de colaborare cu PSD. Noi suntem 'onorati' de aceasta oferta, pentru ca ea nu exista", a aratat Diaconescu.
In opinia sa, PSD a fost tratat, pana in prezent, cu dispret din toate punctele de vedere, atat de catre liberali, cat si de catre democrati.
"Si ii anuntam ca nimeni nu a uitat prigoana extraordinara la care au fost supusi alesii nostri locali, precum si sutele si miile de dosare. Nu uitam nici ca niciunul dintre partidele aflate la putere nu a initiat cel mai elementar dialog cu Opozitia pe teme de interes national. Mai mult, PD a rostit sentinta ca nu va coopera cu PSD", a spus Diaconescu.
Purtatorul de cuvant al PSD a sustinut ca, in realitate, criza politica din Romania a fost generata de lupta unor grupuri de interese care se afla in spatele celor care conduc Romania si a subliniat ca PSD va continua sa se prezinte cu o platforma proprie. Liberalii si democratii raman adversarii Partidului Social Democrat, a declarat astazi, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu.
El a subliniat ca PSD nu va face parte niciodata "dintr-un Guvern dominat de grupuri de interese".
Cristian Diaconescu a calificat zvonurile privind o posibila colaborare a PSD cu PNL si PD drept "ridicole si simple intoxicari".
"Aceste zv