Joi, 22 martie, s-au deschis pentru public usile Atelierului lui Vasile Gorduz, vremelnic mutat, in cadrul unei expozitii-eseu cu titlul "Gorduz dupa Gorduz", la sediul Ordinului Arhitectilor din Strada Pictor Verona nr. 19.

Mi s-a impus si alta data, incercand a-l defini pe un artist de talia lui Gorduz, aceasta evidenta, iscata proteguitor in calea oricarei dezinvolte precipitari, a oricarei veleitati de cuprindere facila: semnal bine venit, ne avertiza legitim ca abordam, prin Gorduz, o creatie rara. Epitetul, restrictiv, nu vrea sa izoleze prezumptios, el mai degraba califica, ferm, indubitabil. Nu se iveste, in acest caz, pentru a vantura ifose elitare, ci pentru a situa conditia unui artist rebel fata de contingente, neabatut in a se increde, pana la umilitate, absolutului.

Zgarcit cu aparitiile publice, talentul lui Vasile Gorduz e asa de strain ispitelor comode, in care se complac atatia altii, incat i-ar parea un scandal orice abandon necugetat pe panta cantitatii. Si totusi, iata, din zvacnirile procesului firesc, ale intregului cu care se identifica atelierul, s-a putut inchega figura unui tezaur iterativ, functionand in penumbra unui spatiu ocrotit - o tainita la subsolul casei ce apartinuse candva arhitectului Ion Mincu, inaintasul de salutara memorie. Cum gazdele de acum, Ordinul Arhitectilor, in frunte cu presedintele sau Serban Sturdza, isi propun sa daruie o sanatate cuviincioasa edificiului din Strada Pictor Verona, acceptarea acestei atipice expuneri, inchinata lui Gorduz, le-a fost prilejul unei optiuni emblematice.

Sub boltile de caramida care se arcuiesc peste ele, relictele travaliului sculptoric rasar prielnic, nu simplu prizoniere ale unui timp abolit, din contra insamantand, in nisipul sterp unde si-au aflat culcus, afirmari noi de vitalitate. Depozitul acesta, recules, ghemuit in sine, parca temator, palc de mula