Oamenii pleacă în căutarea "binelui" cu speranţe şi dorinţe, cu teamă şi îndoieli, cu buzunarele goale şi cu un codru de pîine în desagă, pe jos sau în trăsura de poştă, călare sau în căruţa vreunui creştin milostiv. Călătoria este o aventură periculoasă, dacă ne gîndim că drumurile sînt bîntuite de tîlhari la drumul mare, destinaţia - o mare necunoscută. Nu se pleacă totuşi chiar la întîmplare. Că este vorba de Iaşi sau Bucureşti, de Adrianopol sau de Constantinopol, de Chişinău sau de Moscova, de Braşov sau de Sibiu, de Pesta sau de Viena, călătorul are informaţii, un prieten, un frate, un camarad de afaceri, un vecin sau o simplă cunoştinţă care-l aşteaptă, care se angajează să-l găzduiască, să-l ajute să-şi găsească de lucru, să-l recomande celorlalţi, să-i ofere ajutor în caz de nevoie. Dar cum se obţin toate aceste informaţii? De cine sînt ele oferite? Cum? Unde? În ce moment?

Orice "călător" este un potenţial informator. Negustori, meşteşugari, slujitori şi militari sau simpli călători acoperă o reţea ce se ramifică spre diverse puncte. Ei duc şi aduc informaţii, veşti, corespondenţă, bani, "daruri", liste de cumpărături ale boierilor şi orăşenilor înstăriţi către Ion Hagi Pop la Sibiu, bileţelele ascunse ale "viclenilor" refugiaţi prin "străinătăţuri" de teama lui Vodă. Ei sînt mesagerii aşteptaţi de soţiile părăsite, de mamele îngrijorate ce poartă cu ei, de la un capăt de lume către celălalt capăt, poveştile şi secretele, urările de sănătate sau anunţurile mortuare. Deţinători ai unor informaţii "intime" ajung, fără să vrea, martori indispensabili invocaţi în cazul unui proces de divorţ, de exemplu. Locurile de întîlnire sînt cîrciumile şi curţile bisericilor. Iar veştile se răspîndesc cît se poate de repede şi adună la fel de repede norodul. Vînzătorii de poveşti sînt repede înconjuraţi de curioşi, părinţi şi soţii, de copii, toţi veniţi cu un si