Amanarea alegerilor europene e nu numai o decizie politica discutabila, dar a adus in plina lumina si o mai veche tendinta a elitelor politice romanesti:tratarea legii ca pe o simpla acoperire pentru cazul particular. Legea, intr-adevar - se stie bine de la Aristotel -, are in vedere generalul, si nu particularul. Nu legiferezi pentru un om, o situatie particulara sau un grup aparte, ci pentru o situatie generala si noncontingenta. In aceasta consta deopotriva taria si slabiciunea legii: tarie, deoarece previne arbitrariul si capriciul vointei politice, permite o actiune previzibila a tuturor actorilor care au sansa de a-si maximiza atuurile si, prin urmare, e principala modalitate de a evita abuzul si tirania. Slabiciune - fiindca individualul tinde sa nu se supuna intotdeauna cu usurinta generalului si, intr-o anumita masura, poate fi inecat intr-o generalitate castranta. De aici si rolul curtilor de justitie, care trebuie sa uneasca, prin deciziile lor, universalul legii cu respectul particularului. In orice caz, faptul ca legiferarea pentru cazul particulare o forma evidenta de abuz si expresia unei tendinte tiranice nu poate fi pus la indoiala. Dar de ce sustinem ca ordonanta pentru amanarea alegerilor reprezinta o legiferare pentru cazul particular? Cand, in urma cu cateva luni, s-a fixat data alegerilor, aceasta s-a facut cu acordul tuturor partidelor. Nu se putea sti atunci care dintre ele va fi in avantaj sau in dezavantaj pe 13 mai 2007. Era o decizie, ca sa spunem asa, luata "sub valul ignorantei" (pentru a folosi expresia lui John Rawls); de aceea, decizia respectiva era nu doar simplu legala, ci si legitima si echitabila, deoarece, in mod evident, ea nu se luase numai in folosul particular al unui singur actor politic. Dimpotriva, ordonanta de urgenta de schimbare a datei alegerilor s-a facut in folosul coalitiei nemarturisite, dar de facto, PNL-PSM-PRM-