În literaura română, ca şi în oricare altă literatură există atât scriitori care ating cea mai înaltă treaptă a creativităţii, cât şi alţii care se situează ceva mai jos, dar pe locuri distincte în ierarhia valorilor, îmbogăţind şi variind peisajul artistic din epoca lor. Din nefericire, mulţi dintre cei din a doua sferă, după plecarea lor în lumea de dincolo sunt uitaţi, iar reverberaţiile operelor lor în posteritate nu se mai regăsesc decât în tratatele de istoria literaturii. Acesta este şi cazul lui Emil Giurgiuca. De aceea, merită să semnalăm cu viu interes apariţia monografiei Emil Giurgiuca sub povara vremurilor de Liviu Grăsoiu, la Editura Vestala, cu prilejul împlinirii, la 27 decembrie 2006, a 100 de ani de la naşterea poetului.

Substanţiala monografie a lui Liviu Grăsoiu are structura tradiţională a cercetărilor literare de acest gen, prezentând mai întâi cronologia vieţii şi activităţii lui Emil Giurgiuca, bazată pe o amplă şi temeinică documentare, după care întreprinde o sugestivă analiză a operei sale. în partea finală apelează şi la unele modalităţi ale ediţiilor critice, în Addenda reproducând integral şi comentând succint articolele-program ale lui Emil Giurgiuca la revistele pe care le-a iniţiat şi le-a condus, Abecedar (1933-1934), Dacia (1941) şi, de asemenea, prefeţele scrise la antologiile pe care le-a întocmit, Poeţi tineri ardeleni (1940) şi Transilvania în poezia românească (1943). După acest capitol, Liviu Grăsoiu a alcătuit un tablou edificator de Repere critice, selectate din comentariile pe care i le-au consacrat lui Giurgiuca, poeţi, critici şi istorici literari reprezentativi, ca G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Dragoş Vrânceanu, Eugen Simion, Dumitru Micu, Ion Dodu Bălan, Mircea Zaciu. Dintr-o bibliografie selectivă aflăm că poetul s-a bucurat de aprecierea şi a altor critici şi istorici literari cu autorita