De cand ii sosise Zincai Filipescu sorocul sa nasca, noaptea parea ca nu mai voia sa ingaduie Soarelui sa lumineze cerul. De doua zile, in batrana casa boiereasca a Druganestilor pierisera si pacea, si somnul. Era o casa cu multe odai, situata in coasta hanului Constantin, pe ulita Islicarilor, chiar in dreptul bisericii Sf. Dumitru. Caminarul Gheorghe, stapanul casei, se intreba de ce-i intarzie ginerele, Constantin Filipescu, viitorul ministru de finante pasoptist, plecat sa rezolve o intelegere cu taranii de pe mosie, cand s-a lasat peste Bucuresti un frig cumplit.

Moasa, o tiganca din mahalaua Broscarilor, si-a ingaduit sa-i ceara stapanului sa se duca neintarziat la sora-sa, ca sa-i ghiceasca viitorul copilului ce avea sa vina pe lume, caci, iata, sosisera ursitoarele. Fara sa stea pe ganduri, caminarul si-a pus islicul pe cap si a urcat in butca, poruncind vizitiului sa-l duca la bordeiul indicat de moasa, langa crucea lui Leon Voda din stanga podului Beilicului. Trebuia sa se grabeasca: vantul suiera din ce in ce mai amenintator, semn de sfada intre ursitoare. De cum l-a vazut, tiganca i-a spus infricosata: "Fata are sa-ti nasca un nepot care o sa fie prilej de mare nenorocire!". Intors acasa ca prin farmec, caminarul i-a transmis moasei cele spuse de ghicitoare si i-a cerut tainic dar hotarat sa curme viata copilului, nelegiuire pentru care i-a promis cateva pungi grele cu galbeni. Teama de focul Iadului, care-i va parjoli sufletul pe vecie, a ocrotit-o de tentatia aurului si, zicandu-si "Fie ce-o fi", femeia a ajutat la nasterea unui baiat. Cum in oras se raspandise nefericita ursita, nimeni nu vru sa-i fie copilului nas, nici bunicul, nici alta ruda, astfel ca popa de la Sf. Dumitru s-a vazut nevoit sa-i dea nou-nascutului numele tatalui, care, se spune, nu a voit sa asiste la botez si ca, taman in acea zi, a inaintat la divan acte de divort