Am plecat joia trecută din România lăsînd în urmă o cerere a premierului ca PD să se retragă de la guvernare dacă nu e de acord cu el. Cum nu am mai avut contact cu România patru zile, nu am ştiut dacă mai avem guvern sau nu. Dar am trăit cu un sentiment plăcut că nici nu îmi pasă foarte mult. Am fost în Italia, ţara care ne-a învăţat că, dacă eşti de partea bună a istoriei, lucrurile se mişcă şi pe pilot automat. Cum tot mai trăiesc încă în euforia profund raţională că la 1 ianuarie România a trecut de partea bună a istoriei, cred că ar trebui să ne pese tot mai puţin de starea crizelor politice.
M-am întors în ţară cînd Claudiu Săftoiu îşi anunţase demisia, fără să fie clar dacă a demisionat pentru că a spus adevărul sau pentru că a minţit în legătură cu interceptările SIE. Oricum, pentru concetăţenii mei nici nu pare a fi important. Citind ziarele româneşti înţeleg vag că se discutase intens în week-end ba despre un guvern monocolor al PNL, ba despre un guvern PNL-PSD-PC cu care Băsescu fusese de acord, apoi nu mai fusese, apoi nu fusese niciodată de acord, iar în alt ziar fusese ideea lui. Dacă nu înţelegeţi ce vreau să spun, nu e vina dumneavoastră, nici eu nu mai înţeleg mare lucru. În cele cîteva zile care trec între scrierea articolului şi apariţia revistei se vor purta negocieri şi consultări, riscăm să înţelegem din nou greşit, aşa că mai bine scriu despre ce înţeleg.
Am fost invitat în Italia de Aspen Institute. Think-tank american prestigios, care a deschis filială şi în România (www.aspeninstitute.ro), s-a specializat în dialogul la nivel înalt între politic şi mediul de afaceri, pe diverse teme la zi. Pe lîngă asta, organizează în mod tradiţional nişte seminarii cu totul speciale, în care se discută texte politice fundamentale. Se ia un grup de manageri de la companii mari, se duc într-un loc izolat şi se pun pe discutat Aristotel, Confuc
