Dle Văcăroiu, de un an şi mai bine mă tot gîndesc care-ar putea fi - dac-ar trebui să aleg - simbolul Europei Unite. Şi, după amar de chibzuială, trebuie să vă spun că am găsit nu unul, ci două simboluri. Nu pot să le separ. Sînt două, şi nu pot lăsa vreunul dintre ele deoparte, fără ca celălalt, într-un fel, să şchioapăte. O să-mi daţi dreptate.
Dar mai înainte de a vă descrie aceste simboluri, permiteţi-mi să vă încălzesc puţin. I-auziţi ce scriu cei englezi care fac (sub straşnic anonimat!) revista The Economist (v. ediţia din 17 martie a.c.): cum orice persoană care se apropie de 50 de ani are nevoie de puţin machiaj, ca să-şi mai ridice ridurile şi moralul, cică asta ar fi valabil şi pentru creatura numită Europa Unită. Pentru că - ei, da, dle preşedinte - UE împlineşte luna asta 50 de ani! Nu reiese foarte clar dacă pentru Europa ultimul machiaj (era să scriu ultima machială!) am fost noi şi bulgarii - eventual noi cu Gerovitalul, iar bulgarii cu uleiul de roze - dar fapt e că timpul trece nemilos. Numai gîndiţi-vă: sîntem în martie 1957... Dvs. abia ce împliniserăţi 13 ani... Eu doar ce mai aveam de aşteptat vreo 10 ani pînă să împlinesc ceva... Regizorul Roger Vadim îşi împlinise visul şi turnase la Saint-Tropez, cu Brigitte Bardot, filmul Şi Dumnezeu a creat femeia... Mai ateu din fire şi totodată neavînd o Bardot la dispoziţie, Gheorghiu-Dej era pe cale de a-şi împlini şi el visul şi de a pune jos pe cine putea - pe Iosif Chişinevschi şi pe Miron Constantinescu, mai exact... Ei bine, atunci, pe 25 martie 1957, într-o sală de pe Colina Capitoliului din Roma, şefii a şase state occidentale înfiinţau Comunitatea Economică Europeană - bunica Uniunii Europene de azi.
La ora la care vă scriu, dle Văcăroiu, această UE, azi mult lărgită, se pregăteşte de sărbătoare. Maestra de ceremonii va fi Angela Merkel, mîine, la Berlin. Nu vă mai spun că mi-a t
