E ravisant cum anumite produse pot marca memoria colectiva, mobilizind, in acelasi timp, o impartasire nonsalanta a legaturilor sentimentale fata de obiecte si lucruri traite in comun. Tocmai de aceea am vrut sa semnalez aceasta comunitate care ne reprezinta pe multi dintre noi si care vorbeste, in numele multora dintre noi, in imagini si cuvinte care ne fac sa zimbim, in felul nostru. Economia inter-locala a Internetului se dezvolta din ce in ce mai mult pe orizontala si se consuma productiv in coordonatele psihologice ale utilizatorilor. Industria privata a bloggurilor produce interfete publice in cea mai activa si mai sensibila epoca a comunicarii. Participarea colectiva creeaza micro-societati alternative intr-un mediu cvasi-virtual care chestioneaza diferitele modalitati de interpunere a realitatii.
Rasfoind, zilele acestea, citeva website-uri de design, am regasit un link catre un trecut care incearca acum sa arate altfel decit se rezervase in memoria mea. Inca de acum un an descopeream, nu stiu de ce, cu placere, o serie de imagini adnotate ale unor produse din perioada copilariei mele din anii '80. Plimbindu-ma din nou prin "http://www.igu.ro/latrecut/", mi-am amintit si mi-am reimaginat cealalta viata pe care o traisem, proiectat in RSR. O amintire fara nostalgie ori repulsie, ci cu oarecare respiratie, amuzament si inconstienta.
Distribuite pe arhive, comentarii si categorii, referintele la trecutul lucrurilor care ne inconjurau si pe care le foloseam "de voie - de nevoie" reconfigureaza vizual si mnemonic o lume ingropata sub gramezile de produse ce sufoca rafturile in supermarketuri si ne reamenajeaza viata cotidiana.
Ne aducem aminte de acuarelele de la fondul plastic, radierele parfumate, penarele Flaro, oracolele cu decupaje din reviste si almanahuri, sampoanele in calut de mare, spuma pentru ras Bob, balsamul chinezesc, bitterul suede