In urma cu 20 de ani, absolveam Liceul de Arta "George Enescu". Cu doi ani inainte de 1989, eram tot mai putini cei care terminam acest liceu. Mai precis doua clase de muzica si una de coregrafie.
Timpul a trecut, celor trei clase de acum doua decenii le corespund acum trei licee cu nume diferite - George Enescu, Dinu Lipatti si Floria Capsali. Acest din urma liceu era absolvit in 1992 de Razvan Mazilu, cel care s-a gandit sa produca, incepand din aceasta primavara, un proiect cultural ce-si propune atat sensibilizarea opiniei publice cu privire la situatia materiala modesta a liceelor de coregrafie, cat si promovarea dansului contemporan.
In jurul dansului contemporan s-a nascut o intunecata aura a ermetismului care goneste publicul venit de obicei la spectacol doar pentru relaxare si distractie. Gestul coregrafic, mesajul si trairea artistica cu care spectacolul Dance Energy i-a rasfatat pe cei prezenti in sala Operei Nationale din Bucuresti au demonstrat din nou ca lucrurile nu stau deloc asa. Atunci cand coregraful si dansatorul - balerinul, balerina - au cu adevarat ceva de spus, totul devine clar si captivant.
Gandite cu multa dragoste si convingere in justetea demersului caruia i-a fost inchinata aceasta gala, momentele coregrafice, poetice si coregrafico-muzicale au adus fiecare suflul proaspat al celor ce le-au dat viata. Cantec amar, ca joc necontenit dintre bucuria de a trai si disperarea zadarniciei, a fost dansul de deschidere al spectacolului, creatie completa a autorului pe muzica din folclorul romanesc, Razvan Mazilu reusind sa cuprinda in gestica sa ampla parca toate luminile si umbrele prin care ne strecuram dulcea existenta balcanica. De la aceasta ancestrala stare de fapt cu care ar trebui sa incheiem odata si odata o pace onorabila, atmosfera s-a mutat in zone dintre cele mai diverse, de la Solo with the Angels sau The
