In topul agendei politice a Romaniei nu este vreo problema sociala sau politica, ci o persoana, Traian Basescu. Dupa el vin nivelul de trai, somajul, pensiile etc. Vrem, nu vrem, am ajuns cu totii in situatia de a ne forma pareri foarte clare, chiar de neclintit despre seful statului.
Nici macar in 1990-1991, persoana presedintelui nu a starnit atatea patimi. Iliescu era doar un simbol pentru ceea ce romanii iubeau sau urau mai mult: in primul caz, temperarea unor schimbari care amenintau sa copleseasca puterea de intelegere a omului simplu sau simbolul Romaniei comuniste care incerca sa-si perpetueze existenta sub o aparenta democratica. La fel de bine putea sa indeplineasca aceste functii orice alt comunist din linia a doua care a intrat in conflict la un moment sau altul cu Nicolae Ceausescu. Nu cred ca situatia ar fi fost fundamental alta daca presedinte al CFSN ar fi devenit, in decembrie 1989, Dan Martian sau Alexandru Birladeanu. Personalitatea in sine a lui Iliescu a contat prea putin.
In cazul lui Basescu lucrurile stau altfel. In primul rand, nu prea stim ce simbolizeaza Basescu. Lupta impotriva comunismului? Raportul "Tismaneanu" este o dovada in acest sens, dar sa nu uitam ca Basescu mai tine aproape fosti ofiteri ai Securitatii. Aparatorul omului de rand impotriva magnatilor care vor sa paraziteze in continuare statul? Si aici lucrurile sunt mai complicate.
Cert este ca presedintele a devenit atat de popular din cauza personalitatii sale si incrancenarii cu care a urmarit realizarea propriilor sale scopuri. Probabil ca Basescu ar fi putut castiga alegerile la care a participat si daca ar fi preluat in intregime platforma politica a adversarilor. De fiecare data, el a trasat limita de demarcatie dintre "buni" si "rai" si asta a fost atuul sau in competitiile electorale. Indiferent care este viitorul sau politic, va ramane in mod cert in
