Cartea dă ceva cititorului, dar şi cititorul dă ceva cărţii; oricât de mari, de reputate; se poate spune că abia el, citind-o cum trebuie, o desăvârşeşte, îi sporeşte amploarea şi profunzimea.
Charles Péguy despre actul lecturii, câteva rânduri transcrise de George Steiner - cu un fior de entuziasm - în cartea sa Passions impunies: "O lectură bine făcută nu e mai puţin lucru decât veritabila împlinire a textului, decât reala finalizare a operei - e ca o încoronare a ei, ca o graţie particulară ce i se conferă... Ea este astfel literalmente un act de cooperare, de colaborare intimă, lăuntrică... Mai este şi o înaltă, o supremă, o singulară, o deconcertantă responsabilitate... Miraculos destin - dar şi aproape înfricoşător -, faptul că atâtea mari opere scrise de mari oameni, de atât de mari oameni, să mai poată primi încă, din partea noastră, o împlinire, o desăvârşire, o încununare, ca urmare a felului nostru de a le citi. Ce teribilă răspundere pentru noi!".
Teribilă, într-adevăr, responsabilitate - observă Steiner, dar şi ce privilegiu incomensurabil - "acela de a şti că supravieţuirea literaturii, chiar şi a celei mai mari, depinde de o lectură bine făcută, de o lectură onestă... Iar acest act de lectură nu trebuie lăsat doar pe mâna specialiştilor, dublaţi de mandarini. Dar unde să găseşti astfel de adevăraţi citititori, oameni care să ştie să citească? - (sintagma îi aparţine lui Charles Péguy - n.n.). Va trebui, cred eu, să-i formăm. Mă tentează ideea unei şcoli de lectură creatoare"... Lectură "creatoare" deci, situată în prelungirea operei pe care abia ea - o "termină". Cartea fără cititor - unul activ - nu e terminată, dar "doreşte" să fie, îşi " doreşte" cititorul, veritabil colaborator al autorului şi coautor al cărţii. Nu sunt simple cuvinte - acestea!
În tabloul lui Chardin - descris de George Steiner - în prim plan distingem pana de
