În anul 2007 de la Hristos, în sfânta zi de duminică, săptămână de săptămână televiziunea naţională transmite emisiunea de mare interes obştesc "Viaţa satului". Vizionarea acestui program are un aer liniştitor, mentalitatea - cuibărită în placenta originilor aureolate. Dar - surpriză - suntem în plin postmodernism şi iată, o oază de poporanism... ei, da! Mă gândesc la target-ul acestei emisiuni, poate aşa găsesc vreun rost: ţăranul român, o emisiune care ar putea fi numită ca în clişeele media: cu, despre şi - în special - pentru ţăranul român. Să-mi fie cu iertare că am seninat aici, totuşi rămân, de dragul vitalităţii fără menajamente sau politeţuri pe care o constat.
O pungăşie nemaiîntâlnită se narează cu gesturi ample, prin construcţii aclamate "a haute voix", de la faţa locului, în bătătura unor creştini: caii oamenilor sunt luaţi de reprezentanţii statului, mai precis " Cum a luat Antonescu ţiganii, aşa ne-au luat şi nouă caii şi i-au dus" (ilustrează săteanul). Iată predispoziţia stilistică pe care o constatăm la românul nostru de pretutindeni. Bărbaţii sunt răscoliţi, femeile îşi pun poalele în cap... spectaculos. Vocea de prezentare de pe fundal vine să lămurească aşa cum bine îi şade unui narator omniscient (ştiţi, instanţa de dinainte de modernism) şi dezvoltă un discurs tăios, dur la adresa A.N.S.V.S.A. (denumirea oficială a direcţiei sanitar-veterinare), de parcă anemia infecţioasă, adică "SIDA cailor" ar fi motiv ca omul să rămână fără principalul "instrument" de muncă. Şi ce dacă e despăgubit? Dacă ne amintim că în veacurile trecute, hoţia de cai era vină gravă şi că se pedepsea cu cea mai dură bătaie, de unde vorba "l-au bătut ca pe hoţii de cai", am găsi un sens proporţiei chestiunii. Totuşi, realizatorul emisiunii pare că a plâns pe băncile şcolii pentru soarta lui bătrânului Bator...
Un economist împăiat, la costum, e implantat în fr
