La circ un accident banal/ un acrobat, un salt mortal/ si acrobatul nu s-a mai sculat. Limbajul rece, impersonal, fara nici un fel de umbra de remuscare pe care l-a abordat textul stirii despre sinuciderea lui Marin Mogos mi-a resuscitat din adincurile memoriei poemul lui Minulescu. Imi amintesc fascinatia cu care il recitam in adolescenta, incercind sa gasesc ceva dincolo de ritmul sacadat, mecanic, voit si cautat modernist al poetului, pe nedrept numit "al coafezelor", pentru ca nimeni nu s-a sinchisit sa gaseasca o explicatie pentru modernismul lui ne-inalt, usor burghez, aproape Biedermeier. Am inteles mai tirziu ca fascinatia mea venea din suprapunerea oximoronica a ideii mele de poezie, pe care o asociam in mod automat cu iambul lui Alecsandri sau Eminescu, si romana de reportaj a lui Minulescu. Acea romana impersonala, ne-implicata am regasit-o in stirea preluata de citeva cotidiane mari de la aceeasi agentie de presa si al carei text s-au straduit sa il impodobeasca pe ici, pe colo pentru a ascunde faptul ca nici macar nu au trimis un reporter la fata locului.
Stirea cu pricina relata ca Marin Mogos, apatrid de origine romana, s-a spinzurat cu o sirma ghimpata de o teava in zona de tranzit a aeroportului Otopeni. Plecat din tara de bastina din 1990, Mogos fusese repatriat din Germania in baza unui acord din 2001 si locuia de cinci ani cu familia (sotie si trei copii) in zona de tranzit a Otopeniului. Pe motiv ca refuzase sa re-ceara cetatenia romana, familia Mogos nu a putut fi reprimita pe teritoriu romanesc, desi fusese expulzata de autoritatile germane catre cele romane.
Povestea lui Marin Mogos nu pare sa-i intereseze prea mult pe oficialii romani. Natiunile Unite nu au putut sa ii ajute nici pe el si nici pe familia sa. Tribunalul de la Haga, unde Mogos daduse in judecata autoritatile de la Bucuresti nu i-a dat nici el cistig de cau
