Documentul nu face nicio referire explicita la continuarea extinderii UE
Cei 27 se angajeaza sa aseze UE pe "noi baze institutionale comune" pana in 2009
Sintagma noului tratat constitutional este astfel evitata
Liderii celor 27 de state membre ale UE au participat ieri la semnarea Declaratiei de la Berlin. Adoptat cu ocazia celei de-a 50-a aniversari a semnarii Tratatului de la Roma, documentul contine o simpla etalare a valorilor generale care tin Europa unita. Teme contradictorii, precum viitoarea extindere ori adoptarea tratatului constitutional, sunt amintite vag, fapt ce reflecta scepticismul unora dintre membri.
"Uniunea Europeana va continua promovarea democratiei, a stabilitatii si prosperitatii la frontierele sale", se arata in declaratie. Textul poate fi considerat un compromis intre statele care doresc extinderea, precum Marea Britanie, si statele sceptice in aceasta privinta, ca Franta si Luxemburg, care doresc mai intai sa vada reformele institutionale finalizate, noteaza EUobserver.
Documentul eludeaza termenul “constitutie”, tinand cont de faptul ca tentativele statelor membre de a reinvia negocierile pe tema proiectului de Constitutie europeana, respins de francezi si olandezi in 2005, sunt in continuare in impas. Cu toate acestea, cei 27 de lideri se angajeaza sa aseze Uniunea Europeana pe "noi baze institutionale comune", pana la alegerile pentru Parlamentul European din 2009.
"Pace si libertate", "democratie si (idealul) statului de drept", "respect mutual si responsabilitate", "toleranta, justitie si solidaritate", "egalitatea in drepturi si solidaritatea sociala" sunt cateva dintre valorile UE enumerate in declaratia aniversara. "Vom lupta impreuna impotriva terorismului, a crimei organizate si a imigratiei ilegale". Aceasta adaugare a fost facuta la cererea Guvernului spaniol, care se confrunta cu un n