Compania a incheiat un contract de conversie pentru 2 avioane tip 146QT
111,5 mil. lire sterline - restante scadente in martie 2008
Britanicii nu vor sa investeasca la noi
Compania de armament BAE Systems a incheiat recent cu Aerostar un contract de conversie a doua avioane de pasageri de tip 146QT in avioane de transport. Valoarea contractului este, insa, insignifianta, in raport cu obligatiile pe care britanicii le au fata de tara noastra: Aerostar este responsabila doar de mentenanta, asamblarea usilor de mari dimensiuni pentru transport, precum si de fabricarea si instalarea interioarelor de transport de clasa E. Fabricarea usilor de mari dimensiuni cu deschidere verticala pentru incarcarea marfii nu sunt insa efectuate de Aerostar, aceasta subcontractand in acest sens uzina de Avioane Craiova. Chiar si asa, restantele BAE Systems, care au scadenta in martie 2008, sunt doar cu putin diminuate fata de inceputul acestei luni cand se ridicau la 111,5 mil. lire sterline.
"Aerostar, aleasa in aceasta experienta interesanta"
Ca de obicei anuntul semnarii contractului cu Aerostar a fost facut cu mare tam-tam de compania britanica. "BAE Systems a confirmat relansarea programului BAe 146QT pe data de 30 ianuarie, dupa ce a luat in considerare alte 8 centre tehnologice si uzine de conversie pentru fabricarea kiturilor de instalare si pentru conversii de avioane. «Suntem incantati sa confirmam azi ca Aerostar a fost aleasa in calitate de prim contractor in aceasta experienta interesanta.
Unul dintre punctele cheie pentru un program de succes este un pret competitiv al conversiei, coroborat cu o calitate buna a lucrarilor, si trebuie sa va marturisesc faptul ca Aerostar si partenerii sai au punctat decisiv la aceste doua capitole. Experienta favorabila pe care am avut-o cu una dintre companiile din Romania (n.n. - pro