Cel mai redus grad de acoperire cu reţele de distribuţie îl au judeţele din sudul, sud-estul şi nord-estul ţării Pentru extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale au fost Cel mai redus grad de acoperire cu reţele de distribuţie îl au judeţele din sudul, sud-estul şi nord-estul ţării Pentru extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale au fost investite, în ultimii şase ani, 646 milioane de euro. Numărul operatorilor de distribuţie a evoluat de la 2 la 33 de companii, iar piaţa lasă loc de creştere, din moment ce aproximativ 40% din localităţile româneşti nu beneficiază încă de alimentarea cu gaze. Din cele aproximativ 3.140 de localităţi (municipii, oraşe, comune) înregistrate în România, doar 1.822 aveau, la finele anului 2006, sisteme de distribuţie a gazelor naturale puse în funcţiune. Circa o treime dintre acestea, respectiv 665 de localităţi - ceea ce înseamnă o lungime suplimentară a reţelei de 4.400 de kilometri - au fost conectate la reţeaua de distribuţie în perioada 2000-2006, în urma unor investiţii totale de 646 milioane de euro, reiese din datele furnizate pentru Adevărul de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).
Şi totuşi, dezvoltarea reţelei de distribuţie s-a făcut neuniform la nivelul ţării. În judeţe precum Botoşani, Vaslui, Vrancea, Tulcea, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, numărul localităţilor alimentate în prezent cu gaze naturale nu depăşeşte cifra 10. În Teleorman, de exemplu, reţea de distribuţie există doar în patru localităţi şi acestea alimentate după anul 2000. Potrivit ANRGN, reţeaua va fi însă extinsă în alte şase localităţi, dar lucrările nu au demarat încă. Cel mai mare grad de acoperire cu reţea de distribuţie a gazelor îl are zona centrală a ţării. În Mureş, de exemplu, există 296 de localităţi alimentate cu gaze, din care 40 au fost conectate la reţea după anul 20