Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi, nu beţi apă de la robinet!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 26 martie 2007 ·

Barajul de la Tărlung a fost la un pas de a se prăbuşi din cauza nivelului apelor care a crescut de 20 de ori, existând pericolul de a se revărsa peste Săcele. Autorităţile au monitorizat în permanenţă nivelul şi au decis, sâmbătă, să deschidă vanele de siguranţă, pentru a goli lacul de acumulare şi a evita o tragedie. Decizia i-a lăsat însă fără apă la robinete pe mii de braşoveni, care au fost nevoiţi să apeleze la cisternele puse la dispoziţie de autorităţi. Situaţia i-a afectat în special pe locuitorii din Noua - cartier unde de abia astăzi situaţia va reveni la normal, Răcădău şi Astra - unde probleme au avut în special cei care locuiesc în blocuri mai înalte de 4 etaje.

Barajul alimentează cu apă aproape jumătate din municipiul Braşov, iar sâmbătă, din cauza ploilor abundente, debitul apelor a crescut până la 180 metri cubi pe secundă, nivelul trecând peste cota de avarie cu un metru şi jumătate.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi cei ai Apelor Române nu au stat pe gânduri şi au decis deschiderea vanelor în pârâul Tărlung, pentru a deversa un volum de apă asemănător cu cel care intră în lac. Specialiştii care au luat această măsură de urgenţă au subliniat că nu au mai aplicat o astfel de metodă de 30 de ani. „Am acţionat prin golirea fundului de baraj cu 140 metri cubi pe secundă, golire maximă ce se poate executa la acest baraj”, a declarat colonelul Stelian Rechiţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. La rândul lor, reprezentanţii Companiei Apa Braşov au precizat că trebuia să se apeleze la această golire controlată pentru că, în momentul în care nivelul apei ajunge la maximum, ridicarea stăvilarului este mai mult decât necesară, în condiţiile în care barajul nu este pregătit să reziste la suprasarcină.

Mâl la robinete

Dacă unii braşoveni nu au avut deloc ap

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°