Ciripitul se auzi jalnic si stins.
Un puisor de vrabie cazuse din cuib; avea ochii inca inchisi, era urat si golas. Iata ce povesteste Sabina: "Tata a incercat sa ma convinga ca nu-l voi putea salva, dar cu toate acestea l-am luat cu mine acasa. Si astfel, a inceput o prietenie lunga si minunata".
Sabina ii pregateste un culcus, intr-o cutie pe care-o captuseste cu un fular de lana, apoi incepe sa-l hraneasca din doua-n doua ore, impingand mancarea cu varful unui chibrit in ciocul intredeschis. "Ma sculam noaptea si ma duceam sa vad daca traieste."
Puiul de vrabie se intremeaza mai repede decat crezusera; dupa o saptamana, ii mijesc primele pene, iar cand i se face foame incepe sa piuie, un fel de "bidi-bidi". De aici i se trage numele: Sabina il boteaza Bidi.
Cand implineste trei saptamani, Bidi incearca primul zbor, apoi devine din ce in ce mai increzator in propriile forte. Acum, o asteapta pe Sabina sa vina acasa si i se aseaza fericit pe umar, ciugulind-o de ureche. "Cred ca este un fel de cerere in casatorie", glumeste Sabina, "pentru ca Bidi a pregatit chiar si un cuib, din bucatele de hartie." Dar intr-o zi - trecuse deja un an - usa dinspre gradina ramane deschisa si Bidi isi ia zborul.
Sabina il striga mereu, iar el ii raspunde, dar nu mai intra in casa. Mama Sabinei e sigura ca vrabiuta a ales libertatea, dar se insala.
Dupa o vreme, Bidi apare din nou, fericit sa-si regaseasca stapana. Sabina povesteste: "Cand m-a vazut, mi s-a asezat pe mana, umflandu-si penele. Ii fusese dor de mine. Si din clipa aceea, n-a mai plecat niciodata".
Cu timpul, Bidi invata sa imite tot felul de pasari si cere de mancare, cand toata lumea e la masa. Ii place la nebunie orezul.
Nu suporta muzica pop si se zburleste cand o aude, in schimb il adora pe Dumitru Farcas. Iar daca Sabina vine acasa cu vreun coleg, Bidi trebuie incuiat
