Taberele din PSD nu reusesc sa ajunga la un consens cu privire la modalitatea in care partidul ar trebui sa actioneze dupa ce 'divortul' dintre PNL si PD devine final. Afinitatile inclina grupurile spre ambele partide inca aflate la guvernare, au declarat surse din partid, dar cei mai vocali sunt, pana acum, cei care sustin varianta sprijinului conditionat acordat liberalilor.
Printre ei sunt Ion Iliescu si Mircea Geoana, acesta din urma fiind astfel pe pozitii antagonice cu grupul de la Cluj, care l-a propulsat la sefia PSD.
Aceleasi surse spun ca apropierea de liberali a fostului si actualului presedinte al PSD este cauzata si de orgoliile ranite ale celor doi in luptele politice cu Traian Basescu.
Pe de alta parte, insa, "grupul de la Cluj" nu se lasa atras in tabara "patricienilor", dar nici nu-si permite sa-si exprime o pozitie care ar putea fi interpretata drept favorabila lui Traian Basescu. In sprijinul pozitiei lor, ardelenii fac paralele intre imaginea oligarhilor liberali condusi de Calin Popescu Tariceanu si cea a baronilor pesedisti condusi de Adrian Nastase.
Gurile rele din PSD incearca insa sa-si convinga colegii ca "clujenii" nu se pot alia cu dusmanii lui Basescu atat vreme cat seful statului l-a numit pe unul din membrii grupului, George Maior, in functia de sef al SRI.
Discutiile dintre reprezentantii celor doua curente de opinie fac tot mai grea luarea unei decizii legate de sustinerea partidelor care-si disputa acum guvernarea.
Indecizia fostului partid de guvernamant, care ocupa 150 din cele 469 de mandate din Parlament, creeaza neliniste in PNL, care nu stie ce varianta de viitor guvern sa adopte.
In cazul in care se va asigura de sprijinul total al reprezentantilor PSD, liberalii vor scapa de nevoia de a obtine si sprijinul PRM. Avand in vedere ca PC si-a exprima