Una dintre putinele cafenele care arata european – ar putea figura in orice oras sau aeroport din Europa Continentala. Este eleganta si sobra, cu un aer traditional atent stilizat – barul are stucaturi de lemn aplicate; in loc de omniprezentele spoturi a optat pentru candelabre de cristal (nu sunt kitsch). Nu exista pereti de rigips, ci pereti de caramida peste care a fost pus un tapet bej-auriu. Muzica e de asemenea suportabila, un electro melodios, cu influente latino prelucrate. Tragand linie, o cafenea care se desparte de conceptul de cafenea glamouroasa, "trasa in tipla", pentru o ambianta mai clasica.

Mai departe, vin defectele: chiar la intrare, asezate simetric, vad doua plasme, cam inutile – au, cred, rolul de a indica, ostentativ, clasa localului si de a servi ca justificare pentru preturile mari. Scaunele sunt de lemn si panza, gen Turabo Café - si tot ca acolo, inghesuite la maximum. E drept, scaunele sunt comode, au aspectul unor minifotolii foarte ergonomice -, dar faptul de a te freca de vecinul din spate nu e foarte placut. Un amanunt distractiv e o poza (ascunsa in fundul barului, dar vizibila), cu o femeie tinand in brate un copil – probabil sotia cuiva din board-ul cafenelei; ca la tara, marginea de sus e intepenita sub o stucatura.

Meniul e diversificat si deloc improvizat – problema sunt preturile, de cafenea din Dorobanti. Peste zece sortimente de cafea, cu preturi pornind de la 6,7 lei (un nevinovat espresso), inghetate (15 lei), pizza, paste, gustari, fresh-uri, cocktail-uri. Servirea e amabila, occidentala si rece – desi chelnerii sunt cam amestecati, un baiat tanar si blond face echipa cu un tip grasut, peste 30, care vorbeste incontinuu la celular. Ma opresc la un irish cream - scump, 12 lei, dar stropit din belsug cu whisky; nu e doar aromatizat, ca in majoritatea cafenelelor. Cum e dimineata, cer un sandvis de 13 lei. Sandvisu