Rezultatul s-a simtit abia in luna februarie - prima luna in care se incaseaza impozite si taxe aferente anului in curs.
Cum veniturile nu au fost nici pe departe la nivelul prognozat si cu mult sub cele din perioada similara a anului trecut, conducerea Ministerului de Finante a decis sa recupereze banii chiar din propria ograda, mai precis din fondul de stimulente acordat salariatilor.Potrivit unui ordin dat de curand de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, nivelul stimulentelor acordate salariatilor pentru
luna februarie a fost redus la jumatate, ca urmare a scaderii veniturilor. Situatia este o premiera pentru angajatii MFP, insa acestia sustin ca, de fapt, motivul nu este incetinirea ritmului de lucru, ci o supradimensionare a veniturilor, care se va resimti si in lunile viitoare.
De altfel, ideea de supradimensionare a veniturilor a fost lansata si de Comisia Europeana si delegatia Fondului Monetar International (FMI), prezenta la Bucuresti in urma cu ceva timp, care au sfatuit Guvernul sa cheltuiasca cu masura: "Veniturile sunt supraestimate, iar cheltuielile salariale ar putea creste mai mult decat s-a prevazut", a precizat la acel moment negociatorul sef al FMI
pentru Romania, Emanuel van der Mensbrugghe. Datele aferente lunii februarie, disponibile in acest moment la MFP, arata ca pana la 16 februarie s-au incasat mai putin de 30% din veniturile prognozate pentru aceasta luna si aproape jumatate din cat se incasase in aceeasi perioada a anului trecut. Cele mai drastice scaderi s-au inregistrat la TVA, impozit pe profit si taxe vamale.
Surse guvernamentale au declarat ca scaderea veniturilor a fost si subiect de discutie intre premier si ministrul Finantelor, acesta fiind de fapt motivul care a dus la aparitia ordinului de diminuare a stimulentelor.
Ordin care nu a afectat chiar pe to