La prima vedere, intre jocul de sah si jocul de table este o mare distanta intelectuala. Prin ce se deosebeste un bun jucator de sah? Prin calcul si prevedere. Ca sa joci cat de cat corect, trebuie sa prevezi doua mutari inainte. Dar marii jucatori ajung sa analizeze cu anticipatie chiar si cinci mutari. Asta tot nu ajunge, daca vrei sa fii maestru. Trebuie sa ai si o memorie foarte buna. Sa-ti amintesti sute, mii de meciuri clasice, ale altor maestri. Sa procedezi ca ei sau sa adopti, in mod creator, alte variante. Sa cunosti arta deschiderii si a finalului, care presupun o serie de miscari tipice. Un bun jucator de sah este si un savant.
Sportul mintal care este sahul presupune si sacrificii. De pilda, gambitul regelui este sacrificarea pionului din fata regelui in vederea obtinerii unei bune pozitii de atac.
Nu oricine are dreptul sa se laude ca stie a juca sah. In schimb, orice baiat din piata are pretentia ca stie table. Vom vedea ca nu este deloc asa. Dar de unde vine aceasta pretentie? Din aceea ca nepriceputii cred ca e un joc de noroc. Din pricina zarurilor. Daca dai un zar bun, castigi. Daca nu, pierzi. Asa graiesc cei ce nu cunosc subtilitatile acestui vechi joc oriental.
In realitate, tablele sunt si ele un joc al inteligentei. Norocul are un rol foarte mic, iar la marii jucatori (exista campionate mondiale de table!) rolul norocului este aproape nul.
Spre deosebire de sah, unde sacrificiul pieselor joaca un rol limitat, exceptional, jocul de table bine practicat, agresiv se bazeaza pe un sacrificiu repetat. Sacrificiul este chiar principiul de baza al strategiei tablagiului expert. El face in asa fel incat sa fie scos cu cat mai multe piese. si, cand reintra in joc, ocupa casa adversarului, in asa fel incat nu-i mai da voie acestuia sa-si bage piesele in "casa". Din acest moment, preia el conducerea partidei, isi aranjeaza piesele cum
