Sub ochii nostri moare fara glorie o veche utopie, care a inflamat mintile multor umanisti – cea a progresului stiintific si tehnic avand ca scop final eliberarea omului de munca. Comunismul s-a hranit masiv din aceasta utopie care l-a precedat din punct de vedere istoric, iar capitalismul continua oarecum sa revendice aceasta idee, dar fara prea mare entuziasm. Cei care au crezut efectiv in forta progresului stiintific si tehnic au disparut de pe scena publica o data cu sfarsitul secolului trecut. Astazi nimeni nu mai are curajul sa afirme in mod serios ca stiinta si tehnica vor aduce intr-o buna zi paradisul pe pamant.

Numeroasele revolutii tehnico-stiintifice si informationale nu numai ca nu l-au eliberat pe om, dar l-au legat si mai tare de "glie", adica de utilizarea unor noi unelte de munca din ce in ce mai sofisticate precum computerul. Imaginea bucolica a unui om care sta sub pom si citeste o carte in timp ce robotii lucreaza pentru el si-i aduc tava cu mancare la picioare, aceasta imagine deci a disparut o data cu ultimii scriitori science-fiction umanisti, iar astazi ar parea ridicola. Raportul omului cu stiinta s-a inversat, din stapan al lumii cum parea, omul nu mai stie ce sa faca astazi pentru a diminua dezastrul provocat de industrializarea masiva si efectul eroziv pe care il are societatea de consum asupra planetei.

S-a incheiat probabil si perioada utopica a reducerii sistematice a timpului de munca, o batalie in fruntea careia s-a situat cu un succes notabil Franta. In 1936 Franta a fost prima tara din lume care a legalizat concediul platit de doua saptamani pe an, generand o schimbare profunda in materie de stil de viata, deschizand noi apetituri in materie de univers recreativ, si punand bazele unei industrii a turismului. Ceea ce permite astazi functionarea unei societati care ofera intre 5 si 6 saptamani de concediu platit pe an cetat