- Diverse - nr. 60 / 28 Martie, 2007 Primavara este anotimpul in care rasar nu doar florile, ci si tinerele talente care se intrec in concursurile scolare de specialitate. Acestea constituie provocari, dar si tinte care, odata atinse, sunt datatoare de sperante si certitudini, de recunoastere pentru cei mai buni dintre copiii nostri. Astfel, in perioada care s-a scurs recent, a avut loc Concursul zonal de muzica al claselor III-VIII, denumit neoficial "Olimpiada Mica", in care liceele si scolile de specialitate din aria ce cuprinde judetele Mures, Brasov, Sibiu, Dambovita, Harghita si Covasna si-au lansat in "batalie" cei mai buni elevi. Aceasta competitie se organizeaza anual, in toata tara, in centre diferite, pe probe distincte. Pentru zona noastra, proba de pian s-a derulat la Odorheiul Secuiesc in 16 martie a.c., proba de corzi la Targoviste in 9 martie a.c., iar proba de suflat-percutie a avut loc la Targu-Mures, tot in 16 martie a.c., gazda fiind Liceul de Arta, sub indrumarea ISJ Mures. Despre implicarea gazdelor in aceasta activitate, doamna profesoara Doinita Marcus, inspector scolar de specialitate ne-a impartasit cateva ganduri: " Inspectoratul Scolar Judetean Mures, impreuna cu Liceul de Arta au facut si vor face intotdeauna din solicitarile de acest gen un motiv de profunda implicare pentru organizarea si desfasurarea in cele mai bune conditii a concursurilor scolare. Invatamantul vocational isi gaseste poate cea mai buna reprezentare si are cele mai bune rezultate pe taramul artei, al muzicii si al artelor plastice, doua discipline la care se lucreaza din greu in scolile din judetul Mures, cu reusite deosebite la Liceul de Arta din Targu-Mures, dar si la Scolile de muzica din Reghin si Sighisoara. Am avut bucuria de a ne vedea din nou eforturile incununate cu succes, elevii nostri situandu-se pe locuri fruntase in conditiile unei concurente redutabile