Avind in vedere ca de citeva zile se discuta aprins despre suplimentarea numarului de autorizatii de taxi in Focsani, o prima etapa transindu-se asa cum puteti citi in editia de astazi a Ziarului de Vrancea cu prilejul sedintei Consiliului Local de ieri, m-amhotarit sa cedez spatiul Punctului de vedere de astazi unui focsanean avizat, care a trimis pe adresa redactiei opinia sa. Merita citita, pentru ca nu-i deloc exclus ca respectiva parere sa fie foarte apropiata de adevarata fateta a problemei in discutie atit in ceea ce priveste abordarea, cit si rezolvarea.
Asta in ciuda faptului ca noua majoritate constituita in Consiliul Local la modul cum s-a putut vedea ca tropaie nu pare a lua in considerare decit "ce vrea muschii ei"! Deocamdata cum spune o cugetare adinca :"situatia se afla asa cum se prezinta!"
"Referitor la informatiile aparute in presa locala, privind suplimentarea numarului de autorizatii taxi, doresc sa-mi exprim opinia, ca taximetrist independent si cetatean al municipiului Focsani, in speranta ca membrii Consiliului Local vor judeca lucrurile cu obiectivitate, dupa criterii profesionale si in temeiul legii. In acest sens, consider ca cel putin motivarea facuta de initiatorii proiectului trebuie sa iasa din zona mediocritatii, a intereselor politice ori personale si sa reflecte o situatie obiectiva, intemeiata pe criteriile prevazute de Legea 38/2003 la art.14.
Judecind dupa declaratiile aparute in presa, domnul viceprimar si grupul de initiatori doresc sa "elimine specula cu buline si evaziunea fiscala", insa acest deziderat nu este tocmai in atributul domniilor lor, mai ales ca "specula" de care se vorbeste are acoperire legala, face obiectul unor intelegeri intre parti ce sint guvernate de legi si conventii civile.
Consider ca prin aceasta nu se elimina "s