Catalin Mihuleac Acum niste ani, am scris despre slabiciunea pentru midii a profesorului Ovidiu Toma, de la universitatea ieseana "Cuza". Imi plac oamenii dedicati unei idei; mi-a placut, prin urmare, si omul acesta.

Mi-a vorbit ceasuri intregi despre midiile sale, crescute in microferme din Marea Neagra. Midiile pareau a fi alimentul viitorului. Cu un continut impresionant de vitamina B12, dezmostenite de talharul la drumul mare numit "colesterol", midiile se aratau sortite unei cariere stralucitoare. Profesorul Toma le si vedea pe coperta revistelor glossy, zambindu-le ademenitor gurmanzilor.

Atata de cu flacara imi vorbise acest om pasionat, incat am fost tentat, imediat dupa discutia respectiva, sa dau buzna in primul bistro si sa comand o portie dubla de midii la ceaun, cu mamaliguta si mujdei, mult mujdei. M-am abtinut, insa. Mi-era teama ca patronul sa nu cheme politia, sa ma salte. Pentru ca, in definitiv, profesorul Toma nu era decat un visator. E o utopie sa crezi ca de Craciun romanul va taia midia din bazin, in locul porcului din cotet.

***

Aveam sa-l reintalnesc, saptamana trecuta, in chip neasteptat pe profesorul Toma. Ma aflam in muntii Ceahlau, pe o vreme cand ceata vajaie sinistru, facandu-te sa iei in calcul posibilitatea de-a deveni vedeta televizata, la stirile cu salvamontisti care au ajuns, din pacate, prea tarziu.

Ajuns, in fine, la cabana Dochia, in timp ce asteptam curgerea tamaduitoare a unui ceai cu rom, un afis color mi-a atras atentia pe un perete. Era semnat de acelasi profesor Ovidiu Toma care, in numele unei societati de salubrizare montana, ii ruga - aproape ii implora - pe turisti sa nu mai dea cu peturi in munte, fiindca nu mai putin de 350-400 de ani de lupta ii sunt necesari naturii pentru a descompune o pacoste de pet.

La poalele afisului, profesorul Toma propunea o masura practic