- Diverse - nr. 60 / 28 Martie, 2007 Atunci cand CDR, o alta coalitie monstruoasa de pomina, precum si Alianta DA, careia azi ii merge si ei buhul, iesea definitiv, in anul 2000, de pe scena istoriei, odata cu PNTCD, romanul spunea ca ceva mai rau decat o astfel de adunatura nu se poate. Atunci, un inginer (zice-se "electronist"), Ioan Muresan, cel acum cu tinicheaua dosarelor dupa el, a fost pus - de CDR, care se mandrea, trambitand peste tot, ca are 15.000 de specialisti care asteapta la coada - ministru al agriculturii. Nu avea nicio importanta ca habar nu avea omul cati ari sau metri patrati are un hectar! Si aceasta nu ar fi fost o chiar atat de mare nenorocire. Omul era pus de putere si de partid intr-un scaun al unui minister de care habar nu avea, dar ar fi putut sa se inconjoare de niste specialisti unu si unu in domeniul competentelor agricole. Numai ca el - circula chiar si o gluma - si ar fi pus mana dreapta, ca secretar de stat, un ginecolog! Intorcandu-ne la acea vreme, romanul zicea, asadar, ca "mai rau nu se poate"! Ba se poate! De acest adevar incontestabil, omul impovarat de toate apasarile si netrebniciile unor guvernanti avea sa se convinga in zilele noastre! De la "Agricultura" a plecat Gheorghe Flutur, un om de meserie, si a venit in scaunul inalt ministerial domnul Motreanu de la PNL, un absolvent de istorie-filologie. Iar de la Sanatate, a plecat Cinteza, un medic, si a venit Eugen Nicolaescu. "Un contabil!", zic unii cu rautate. Deci, se poate si mai rau! Despre Alianta DA, comparata azi cu CDR, ce sa mai spui? Cititi editorialul alaturat! LAZAR LADARIU - Diverse - nr. 60 / 28 Martie, 2007 Atunci cand CDR, o alta coalitie monstruoasa de pomina, precum si Alianta DA, careia azi ii merge si ei buhul, iesea definitiv, in anul 2000, de pe scena istoriei, odata cu PNTCD, romanul spunea ca ceva mai rau decat o astfel de adunatura nu se poate.