Marţi seara a avut loc premiera târgumureşeană a piesei "Biloxi Blues", un eveniment artistic care a creat o relaţie specială între actorii de pe scenă şi public. Lucrul acesta a fost posibil din două motive principale: pe de o parte, calitatea interpretativă a actorilor şi a mesajului transmis, iar pe de altă parte, reacţiile publicului. Iar liantul în toată această frumoasă poveste de sub cupola teatrului a fost umorul şi tinereţea trăirilor, iar, în final, o reflecţie asupra vieţii. Răspunsul sălii: dacă în dar s-a primit calitate, tot în dar s-a oferit seriozitate

Este de remarcat faptul că pe tot parcursul piesei n-a fost declanşat nici măcar un singur blitz, poate şi pentru că s-a anunţat de la început că publicul să se abţină de la fotografiat. Chiar dacă sala n-a fost tocmai plină, reacţiile celor prezenţi au compensat locurile goale, nu foarte numeroase. Pe scurt, publicul a ştiut să guste toate genurile de umor transpuse în piesă, de la situaţiile hilare ale unor momente, comicul grotesc şi sarcasm, la ironia şi umorul fin dat de unele replici inteligente, râsetele şi aplauzele oamenilor au fost pe măsură.

Actorii: de profesie jertfitori de sentimente şi trăiri

Biloxi Blues este o piesă care presupune multă transpunere şi consum de energie, ca să parafrazez spusele lui Tudor Chirilă, din interviul oferit cu câteva zile în urmă. Urmărind piesa, ai impresia că rememorezi ceva din propriul tău trecut, şi asta chiar dacă nu ai făcut armata. De fapt, până la urmă, "Biloxi Blues" este povestea oricărei trăiri în comun, în condiţii coercitive impuse de "sus", şi poate că aici este şi " cheia", sau secretul succesului pe care-l are piesa. Culoarea dominantă a scenei este aceea dată de uniformele de campanie ale armatei americane din Cel De-al Doilea Război Mondial, însă dincolo de această " uniformizare" găseşti caractere total diferite- câte