Fostul secretar de stat american Madeleine Albright era de parere ca, pentru a intelege Europa, trebuie sa fii un geniu sau sa fii francez. Ce-o fi atit de greu de inteles?
Celebrarea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma a fost folosita de liderii europeni drept un bun prilej pentru o masiva operatiune de PR. Peste tot in Europa s-au organizat sarbatori in strada, cu si pentru oamenii obisnuiti, spectacole in aer liber, simpozioane deschise catre public etc.
Se simte, evident, ca o ingrijorare a atins cote alarmante pentru orice sistem care este, fundamental, democratic: europenii se simt tot mai instrainati de constructia politica, economica si sociala care li se pregateste. Europa este un spatiu in care elitele au jucat, mereu, rolul esential.
Acum insa Uniunea Europeana, cel mai ambitios proiect al elitei europene, nu poate reusi decit cu masiv si constant sprijin popular. Europeanul de rind poate foarte usor sa refuze ceea ce i se livreaza, iar experienta zilelor de 29 mai si 1 iunie 2005, cind francezii si olandezii au respins Tratatul Constitutional, este inca vie in mintea euroliderilor.
Pe de alta parte, vad si ceva bun in acest efort de aducere a europenilor alaturi de Uniunea Europeana. Elitele reactioneaza la semnalele poporului si se simt stingherite de indiferenta electorala. E semn bun, spun, pentru ca o elita politica autista, cum e cea din Romania de azi, nu poate construi serios pentru viitor. Simt ca Europa incepe sa invete din propriile erori si incearca sa le repare.
Din trecutul recent, cred, Europa trebuie sa invete cel putin doua lucruri. Primul ar fi ca viitorul este un puternic parteneriat transatlantic. Iluzia ca Europa poate sa se manifeste ca superputere globala, in aceasta lume atit de periculoasa, daca este complet rupta de America sau, mai grav, chiar impotriva Amer
