Pana in septembrie, acest an, toate benzinariile Dyneff din Franta, mai putin cele din mediul rural, vor functiona sub brandul Rompetrol, iar in 17 si 20 aprilie vor fi lansate primele doua astfel de benzinarii, a declarat Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, intervievat de NewsIn.
Potrivit acestuia, intregul proces de transformare a benzinariilor Dyneff incluzand rebranding-ul si investitiile propriu-zise in statie va costa, in acest an, 25 de milioane de dolari.
Costurile pentru numai o singura benzinarie amplasata pe autostrada pot ajunge la patru-cinci milioane de dolari, a aratat presedintele Rompetrol.
Amplasamentul primelor doua unitati va fi pe autostrada Toulouse-Narbone, langa Carcasone. Potrivit lui Patriciu, urmatoarea statie de carburanti auto va fi cea de la Saint-Etienne, in sudul Frantei, in cursul lunii mai. "Odata cu statia de la Saint-Etienne, vom lansa, in premiera pe piata din sudul Frantei, un nou produs. Este vorba de carburantul ecologic E85, care contine 85% etanol si 15% benzina", a spus Patriciu. Procesul de extindere in Franta a grupului Rompetrol va continua, iar compania va participa si la alte licitatii pentru constructia de amplasamente pe autostrazi.
Presedintele grupului a mai spus ca, pana la finele anului, va face publica si o decizie in ceea ce priveste extinderea brand-ului Rompetrol in Spania.
Urmaresc achizitionarea unei rafinarii din bazinul Marii Mediterane
Din spusele lui Patriciu, grupul pe care il conduce are planuri ambitioase in ceea ce priveste afacerile din afara teritoriului Romaniei. Astfel, un obiectiv imediat il reprezinta achizitionarea unei rafinarii situate in bazinul Marii Mediterane care sa aprovizioneze benzinariile din sudul Frantei, "dar nu numai acestea".
"In prezent, producem patru milioane de tone de carburanti, dar vindem 7,5 milioane