Ca niciodata, anul acesta, premiile Uniter au stirnit pasiuni care degenereaza in acuze soldate cu recuzari si autodemiteri. De fapt, acum au dat in clocot tensiuni care se acumuleaza de mult.

Primele reactii violente au aparut odata cu anuntarea nominalizarilor. Vlad Ivanov a refuzat nominalizarea la categoria „rol secundar“. E dreptul sau si a facut-o cit se poate de decent. Pe de alta parte, se poate discuta la nesfirsit despre definitia corecta a rolului principal/secundar.

O reactie ulcerata a venit dinspre Teatrul de Comedie, prin persoana directorului sau, George Mihaita, nemultumit ca spectacolul Revizorul nu a primit nici o nominalizare. Nu cred ca G.M. are dreptate: spectacolul in chestie, cu un Revizor foarte slab (l-am numit pe Stefan Banica Jr.), e neomogen si nu putea intra in discutie la categoria „cel mai bun spectacol“; regia lui Horatiu Malaele, oricit de buna, e totusi regie de actor si nu putea candida la categoria „cea mai buna regie“ (voi reveni); si nu-mi pot imagina ca G.M. isi pleda singur cauza pentru „cel mai bun actor“... Or fi scris unii ca e „rolul carierei sale“, dar asta inseamna cel mult ca altul mai bun n-a facut pina acum (nu pot crede ca cei care au scris asa ceva au cinismul sa insinueze ca nici nu va mai face unul la fel) si nu spune nimic despre comparatia cu rolurile facute de alti actori; or, premiile asta fac – compara si ierarhizeaza.

De fapt, nominalizarile erau telefonate odata cu anuntarea componentei juriului in al carui cvintet era de asteptat ca Iulia Popovici si Oltita Cintec sa detina partiturile principale (e o constatare, nu un repros). Oricine stia ce au scris ele (dar si Adrian Mihalache si Nicolae Prelipceanu) putea intui usor o parte dintre nominalizari. Care, ma grabesc s-o spun, sint coerente si cumva unitare. E clar ca s-a voit premierea unor spectacole-eveniment, care aduc (