Simpla alăturare a numelor celor trei conducători ai României ar putea trezi din partea adulatorilor lui Traian Băsescu reacţii furioase. Vă rog, nu rupeţi nici ziarul, nu distrugeţi nici Simpla alăturare a numelor celor trei conducători ai României ar putea trezi din partea adulatorilor lui Traian Băsescu reacţii furioase. Vă rog, nu rupeţi nici ziarul, nu distrugeţi nici computerul, înainte de a vedea argumentele! Cea mai izbitoare asemănare a lui Carol al II-lea cu Traian Băsescu este dispreţul acestora faţă de instituţiile "slabe". În această categorie intră şi parlamentul, şi partidele politice. Carol al II-lea, pe măsură ce şi-a consolidat autoritatea, a iniţiat o politică "deasupra partidelor", nu în sensul în care ar fi fost neutru, aşa cum se cere unui monarh constituţional, ci prin ignorare sau ostilitate. Ţărăniştii au fost asmuţiţi împotriva liberalilor şi invers. A încurajat disidenţele interne în partide (de exemplu, cea a filo-carlistului Gheorghe Brătianu în PNL), a manevrat astfel încât personalităţile potrivnice lui să aibă un rol marginal (cităm doar cazul lui Iuliu Maniu), a încălcat cutumele politice aducând la putere partide care nu au câştigat alegerile (Guvernul Octavian Goga). Şi-a manifestat de nenumărate ori ostilitatea faţă de viaţa democratică şi parlament. În fine, a constituit un partid "de masă", Frontul Renaşterii Naţionale. Şapte decenii mai târziu, Traian Băsescu procedează la fel: a forţat rezultatul alegerilor parlamentare din 2004 numind un guvern al unor partide perdante, după propria-i mărturie; a încercat să distrugă PNL sponsorizând disidenţa Stolojan-Stoica-Flutur; principalul său adversar, Adrian Năstase, a fost neutralizat prin tele-justiţie şi noi chemări la parchet în momente esenţiale pentru competiţia internă din PSD; Parlamentul a fost diabolizat, încercând să-l pună în conflict cu societatea şi opinia publică; PD