CF Predeal –
Petrolul II Ploieşti 1-0 (0-0)
A înscris: Harap (min 75)
CF Predeal: Gheorghe – Sala (min 55 Vlad), Sima (min 46 Petrică), Ailincăi, Matache – Coteanu, Boghiu, Mocanu (min 50 Fodor) – Harap, Ciolănel (min 85 Kajcsaracz).
Predelenii au susţinut restanţa din etapa a 19-a pe un teren pe care s-a putut juca, pentru că la ora etapei terenul era impracticabil. Satelitul divizionarei B a fost învins de gazde după o partidă disputată, iar scorul putea fi mai mare dacă, din nou, nu se rata ca în curtea şcolii. Cel care a irosit cel mai mult a fost Ciolănel, care în trei rânduri a şutat fie în portar, fie pe lângă poartă din apropiere. Harap a reuşit să înscrie golul victoriei în minutul 75, când reia un balon revenit din bară la şutul lui Fodor. Tot Harap a irosit o mare ocazie în primul minut de joc când din 6 m şutează în portar.
„Primul meci pe teren propriu din acest sezon ne-a adus şi prima victorie care putea fi mai mare dacă nu se rata din nou foarte mult”, ne-a declarat tehnicianul predelenilor, Vasile Gherghe. Cu această victorie, predelenii au urcat pe locul IV cu 34 puncte, dar cu un meci mai puţin, restanţa cu Concordia Chiajna, care va fi reprogramată ulterior. CF Predeal –
Petrolul II Ploieşti 1-0 (0-0)
A înscris: Harap (min 75)
CF Predeal: Gheorghe – Sala (min 55 Vlad), Sima (min 46 Petrică), Ailincăi, Matache – Coteanu, Boghiu, Mocanu (min 50 Fodor) – Harap, Ciolănel (min 85 Kajcsaracz).
Predelenii au susţinut restanţa din etapa a 19-a pe un teren pe care s-a putut juca, pentru că la ora etapei terenul era impracticabil. Satelitul divizionarei B a fost învins de gazde după o partidă disputată, iar scorul putea fi mai mare dacă, din nou, nu se rata ca în curtea şcolii. Cel care a irosit cel mai mult a fost Ciolănel, care în trei rânduri a şutat fie în portar, fie pe lângă poartă din apropiere.