Devine din ce in ce mai clar ca nu aveam ce cauta in Uniunea Europeana; cel putin, nu in 2007. Dupa ce 45 de ani identitatea nationala a fost transformata in propaganda totalitara, si istoria romanilor a fost confiscata si prefacuta in istoria Partidului Comunist si a cuplului Ceausescu, aceasta identitate nu a putut fi recuperata in cei 17 ani trecuti de la evenimentele din decembrie ’89.

incercarile reprezentate de campaniile „Mari romani“ sau „10 pentru Romania“ au aratat neputinta unui popor de a-si identifica personalitatile, cultura si evenimentele istorice (trecute sau prezente) ce alcatuiesc, impreuna, ansamblul motivelor pentru care, teoretic, ar trebui sa fii mindru ca esti roman.

Intrarea in UE semnifica, printre multe altele, si esuarea oricarei tentative de a ne regasi identitatea nationala. Sforaitoarele demagogii PRM-iste sau agramaticalele peroratii ale lui Becali despre Dumnezeu si natiune nu fac altceva decit sa ne indeparteze si mai mult de sensul acestei identitati. Europa ne va absorbi usor, cu salariile ei mai mari, cu traiul infinit mai decent, cu cultura ei mult mai sofisticata si creativa. Asa cum basarabenii trec granita, in cautarea unui trai mai bun – material si spiritual –, tot astfel si romanii vor trece granita (deja inexistenta) spre Occident. insa, in timp ce multi dintre basarabeni vin aici si in cautarea unei identitati nationale, mult mai vitregite de soarta in trecut, romanii trec dincolo cu speranta, secreta, de a deveni cit mai repede „europeni“. Dincolo, a fi roman e mai mult o rusine decit o mindrie, lucru datorat din plin atit clasei politice, cit si acelora dintre noi care au confundat Romania cu haiducii si Europa, cu boierul bogat ce trebuie musai jefuit.

Identitatea nationala n-o reprezinta nici micii, nici salamul de Sibiu, nici Hagi sau Nadia Comaneci. Adica specificele gastronom