Piaţa Amzei este un perimetru de câteva sute de metri pătraţi, unde se vorbeşte cel mai felurit româneşte. Sectorul agricol Ilfov, bărbaţi şi femei din Bolintinul din deal, din vale, din alte comune de pe la sud. Dar şi mai departe, de la vest, din Muscel, Argeş. Aceştia cu mere, pere. Printre ei, ţigăncile. Cu mărar, cu pătrunjel, tinere, mai în vârstă, cu vorbirea lor cântătoare. Din metru în metru pătrat, vorbirea se schimbă. Cuvintele, accentul, felul cum sunt rostite, într-un amestec ce se ia la întrecere cu diversitatea produselor expuse. Limba aici este vie, concretă. Nu spun că o greşeală gramaticală îl costă pe vânzător, ca în presă, radio, televiziune, parlament. Şi nici că frazele ar angaja cine ştie ce urmări. Piaţa-i piaţă. Corect vorbeşti, corect vinzi. Cumpărătorul se ia, instinctiv, şi după modul cum i se adresează "ţăranii". Din tarabă în tarabă, ajungi şi în partea stângă, cum priveşti pavilioanele Amzei. Acolo unde ciobanii îşi vând marfa lor specifică... îţi dau să guşti din brânză, din caş, din urdă, pe lama cuţitului şi, în cele din urmă, alegi... - De unde sunteţi? - după ce ţi-a cântărit ce-ai luat. - Eu, domnule, mi-s din Bistriţa... - Din Bistriţa? Frumos, frumos; am fost p-acolo. Da' de unde, din oraş sau din... - Mă rog frumos - şovăie bărbatul cu clop pe cap şi şort alb - domniavoastră sunteţi de la gardăăă... Gardă rostit ca-n Transilvania, prelungind a mirare vocalele. - Gardă - fac - ce gardă? - Finanţiară, domnule, râde bistriţeanul de neştiinţa mea. Era o neînţelegere. Curiozitatea mea lingvistică fusese luată ca o acţiune de control al comerţului. - Nici o gardă, vai de mine! mă lepăd cu oroare. - Eu credeam că domniavoastră păziţi preţurile, reia bistriţeanul, iar alături de el e şi un sibian din mărginimea Sibiului, care, tot aşa, e păstor, şi se amestecă voios în vorbă. Sibianul intervine peste taraba bistriţeanului şi îmi pune î