Născut în 1943 la Atena, Vasilis Alexakis a studiat jurnalistica la Lille şi s-a stabilit la Paris în 1968, după lovitura de stat din Grecia. A lucrat la mai multe ziare din capitala Franţei (între care "Le Monde") şi a colaborat la France-Culture. S-a îndeletnicit o vreme şi cu regia de film. În prezent îşi împarte existenţa între Paris, Atena şi insula Tinos din Ciclade. De la debutul din 1974 (Sandwich), a publicat mai multe romane (Capul pisicii, 1978, Talgo, 1983, Inima Margaretei, 1999, Cuvintele străine, 2002) şi volume de nuvele (De ce plângi, 1991, Papa, 1997) şi aforisme, unele scrise direct în franceză şi traduse imediat în greacă, altele în limba maternă şi apărute apoi la Paris. Premiile care i-au încununat cărţile (Médicis în 1995, pentru Limba maternă, Premiul pentru nuvelă al Academiei Franceze, 1997), reeditate frecvent şi traduse în mai multe limbi, l-au impus ca unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori greci din diaspora. Carte cu pronunţat caracter autobiografic, Te voi uita în fiecare zi, cel mai recent roman al său, apărut în 2005, concomitent la Paris şi Atena, este totodată şi o tandră evocare a mamei, care contrazice declaraţia din titlu. Aşteptam de obicei să dea în clocot cafeaua şi apoi să-ncepem discuţia. Ne aşezam într-un colţ al salonului, fotoliul tău era întors spre uşa dublă care dădea în grădină, al meu se afla în dreapta ta, lângă bufet. Dacă nu mă înşel, fireşte. Nu cumva eu ocupam locul din dreptul uşii? O lumină blândă se strecura prin perdelele de muselină şi scălda covorul. Uşa batantă era larg deschisă. Perdelele ne fereau de privirea trecătorilor. Doar câţiva metri ne despărţeau de stradă. Beam cafea turcească, nu cunoşteam alta pe vremea aceea. Cuvintele aveau gust de zaţ de cafea. Când oare aveau loc aceste discuţii? Sâmbăta dimineaţa? Duminica? Mergeam încă la liceu, îmi amintesc. Vorbeam timp de două, uneori chiar trei ce